Despre
Spitalul orasenesc Bumbesti-Jiu a fost înfiintat în anul 1949 ca unitate spitaliceasca a U.M. Sadu, pe atunci sub denumirea de “Fram Bumbesti-Jiu”.
Amenajat într-un camin al acestei unitati, compus din parter si etaj si cuprinzând 16 camere, spitalul, la început neprofilat, a pornit la drum la început cu 15 paturi, fiind deservit de un medic, doctor Constantin Gramada, sase cadre sanitare, un administrator si un bucatar, iar ca aparatura era înzestrat cu o instalatie Rontghen. Anul urmator ia fiinta o sectie de chirurgie cu 20 de paturi condusa de medicul primar chirurg doctor Chiril Popovici, sectie dotata cu sala de operatie si întreg utilajul si instrumentarul necesar unei functionari corespunzatoare.
În 1953 sectiile existente, profilate de acum pe medicina interna si chirurgie îsi maresc capacitatea la 30 de paturi fiecare, la care se adauga 15 paturi pentru pediatrie. Aceasta se realizeaza prin constructii noi, adaugate la vechiul pavilion. Tot atunci vine la conducerea spitalului doctor Maria Banescu, iar sectia medicala este preluata de doctor Robert Dascalu, care pune bazele unui laborator bine utilat.
În 1955 este numit director doctor Chiril Popovici, care reuseste sa obtina construirea celui de-al doilea pavilion, terminat în 1957 iar în 1958 vine la conducere fostul sau secund (Popovici obtinând transferul) doctor Gheorghe Constantinescu, functie pe care acesta o detine pâna în 1976.
În mai putin de 5 ani se mareste capacitatea fiecarei sectii la 50 de paturi, se înfiinteaza o sectie noua, obstetrica-ginecologie, se dezvolta mult baza tehnico-materiala, se pun bazele unei policlinici, apar serviciile de radiologie si stomatologie, de la 9 angajati în 1949 se ajunge, în 1976 la peste 170 din care 9 medici specialisti.
În acelasi an, prin plecarea la Târgu-Jiu a doctorului Constantinescu, conducerea spitalului este luata de doctor I. Velcea, care, pe linia predecesorilor sai, depune eforturi pentru ridicarea activitatii acestui spital pe un plan superior.
Doctor Tomulescu Dumitru a condus spitalul pâna în anul 1999, de când conduce cu profesionalism doctor Ditescu DamianVizitati site-ul Directiei de Sanatate Publica Gorj